Despre o masă rotundă atipică şi un subiect de permanentă actualitate de Izabella DumitraÎn seara zilei de 8 octombrie 2020, a avut loc dezbaterea online “Tinerii cu deficienţe de vedere şi piaţa muncii”. Evenimentul a fost organizat de Comisia de Tineret a Asociaţiei Nevăzătorilor, a fost intens promovat pe facebook şi s-a derulat prin intermediul aplicaţiei Zoom.Discuţiile au adunat aproximativ 30 de participanţi, au fost moderate cu tact de Oana Mocanu, presedinta Comisiei de Tineret, în ciuda tuturor impedimentelor de natură tehnică, au durat aproape trei ore şi au fost extrem de interesante.În ce priveşte grupul de dialog, acesta a fost format din oameni cuprinşi în intervalul de vârstă 19-50 de ani, proveniţi din mai multe categorii profesionale şi depozitari ai unor experienţe deosebit de variate pe piaţa muncii. Ca observaţie generală, aş nota că cei mai mulţi dintre ei sunt fie maseuri, fie profesori sau studenţi la disciplinele umaniste, care vizează aceeaşi carieră în învăţământ, dar am avut printre noi şi specialişti în IT, activişti în diverse ONG-uri, jurişti sau jurnalişti, iar de la fiecare am avut câte ceva de învăţat.După ce am făcut cunoştinţă, după ce am precizat cu ce ne ocupăm, cu ce ne-am ocupat în trecut, care sunt ţintele noastre pentru viitor, am fost puşi în temă cu două proiecte cât se poate de ofertante, menite să faciliteze inserţia nevăzătorilor pe piaţa muncii.Primul proiect se intitulează “BLINDHUB”, este rodul unui parteneriat între Asociaţia Nevăzătorilor şi Universitatea Bucureşti, este susţinut de Fundaţia Orange, iar succinta sa fişă ne-a fost prezentată de Dacian Pribeanu, membru de bază al echipei care l-a conceput. Din cele afirmate de el, am înţeles că proiectul îşi propune implementarea unei aplicaţii asemănătoare cu eJobs, însă care să le fie accesibilă nevăzătorilor, să-i informeze, să-i îndrume în selectarea ofertelor de angajare şi să-i ajute să încarce pe internet nişte scurte CV-uri audio-video, în care să-şi demonstreze abilităţile. Deoarece în numărul precedent al revistei i-am dedicat acestui proiect un întreg articol, nu-i voi relua parametrii, dar voi reveni cu amănunte îndată ce lucrurile vor începe să se mişte.Datorită lui Ovidiu Cucu, iniţiatorul său, cel de-al doilea proiect a constituit pentru mine o mare surpriză, o plăcută revelaţie şi un motiv de satisfacţie personală, pentru că mi-a întărit certitudinea că n-am greşit atunci când mi-am ales meseria de profesor.Ovidiu are 29 de ani, este absolvent al şcolii postliceale „Regina Elisabeta”, al unei facultăţi de istorie, a lucrat ca maseur, a fost antreprenor în domeniul său de activitate, este un om împlinit din toate punctele de vedere, iar eu l-am cunoscut şi i-am fost dirigintă încă din prima lui zi de liceu. Ca de fiecare dată când aflu că unul dintre foştii mei elevi a izbutit să se realizeze, m-am bucurat enorm că nimic din calităţile native pe care m-am străduit să i le cultiv în timpul şcolii nu s-a irosit şi am fost încântată să-l ascult vorbind cu înţelegere, maturitate şi realism despre problemele tinerilor nevăzători, apoi venind cu o serie de soluţii simple pentru ameliorarea situaţiei lor pe piaţa forţei de muncă. Ovidiu ne-a mărturisit că el a pornit de la ideea că nevăzătorii pot fi şi altceva în afară de maseuri sau cadre didactice în şcolile speciale, dar, oricâte oportunităţi le-ar oferi tehnologiile asistive, trebuie sprijiniţi dacă se aventurează pe drumuri nebătătorite. Proiectul său se numeşte “Ghid de meserii pentru nevăzători” şi este câştigător al concursului “Shift+ Vieţi””, iniţiat de ING Tech. Echipa lui se compune din profesori, jurnalişti, sociologi, psihologi şi îşi desfăşoară activitatea pe mai multe planuri. Înainte de a-şi elabora strategiile de acţiune, au făcut interviuri cu numeroşi nevăzători, au încercat să afle ce greutăţi au de înfruntat în găsirea unui loc de muncă, au studiat încadrarea tinerilor cu deficienţe de vedere în universităţi, au colectat date referitoare la disciplinele pe care le preferă aceştia şi le-au analizat aşteptările. Plecând de la constatările sistematizate în urma cercetării, au întocmit o listă cu nouă meserii pe care nevăzătorii le pot practica uşor şi cu mare succes. În ordine aleatorie, acestea ar fi: programator, specialist în resurse umane, psiholog, consultant financiar/broker, avocat/magistrat, operator baze de date, operator call center, profesor, copy-writter şi consultant pentru nevăzători. De menţionat că, în viziunea lor, această ultimă profesie ar fi esenţială în integrarea nevăzătorilor pe piaţa muncii şi în societate. Oamenii specializaţi în acest tip de consultanţă ar trebui să-i înveţe pe nevăzători cum să-şi croiască o viaţă cât mai independentă, cum să-şi asume anumite riscuri, cum să gestioneze aspectele psihologice ale căutării unei slujbe, cum să se orienteze în spaţii necunoscute, cum să relaţioneze cu semenii văzători, cum să le solicite şi cum să le primească ajutorul.Ţinând seama de lista meseriilor predilecte ale nevăzătorilor, ei intenţionează să alcătuiască un ghid complex, destinat persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi potenţialilor angajatori. Segmentele ghidului vor conţine detalii despre adaptarea spaţiilor de lucru la nevoile angajatului nevăzător şi despre tehnologiile care-i sunt necesare pentru a îndeplini o anumită muncă. În al doilea rând, nevăzătorii vor găsi, pentru fiecare meserie, o mică descriere, “job description”, cum o numesc promotorii conceptului, pentru a se convinge de avantajele socializării cotidiene şi muncii într-o echipă. De asemenea, orice nevăzător care practică altă meserie decât acelea incluse în ghid, este invitat să-şi împărtăşească experienţa şi să contribuie la actualizarea lui. Însumând informaţiile acumulate în perioada interviurilor, ei doresc să structureze un “profil al angajatului nevăzător”, în care să arate ce beneficii le poate aduce acesta colegilor şi companiei angajatoare. Nu în ultimul rând, ei urmăresc încheierea unui parteneriat cu site-urile mari de joburi, pentru ca meseriile specifice nevăzătorilor să fie semnalate şi acolo. În al treilea tronson al dezbaterii, am fost îndemnaţi ca, în limita timpului disponibil, să ne spunem poveştile profesionale, să ne referim la obstacolele de care ne-am lovit şi la modalităţile prin care le-am depăşit. Rezumând intervenţiile pe care le-am auzit, aş putea conchide că dificultăţile întâmpinate la angajare ţin atât de prejudecăţile angajatorilor, de lipsa informaţiilor despre ceea ce pot ori nu pot face nevăzătorii, cât şi de absenţa posibilităţilor reale de specializare în meseriile cerute pe piaţa muncii. Pe de altă parte, unii dintre nevăzători sunt destul de reticenţi la schimbare, destul de rigizi în raporturile cu eventualii patroni, nu ştiu să se pună într-o lumină favorabilă şi toate acestea le diminuează şansele de a-şi găsi un post. Conform părerilor exprimate de interlocutorii mei, neajunsurile enumerate mai sus pot fi eliminate printr-un “antrenament” sistematic, început din fragedă copilărie, tinerii nevăzători trebuie învăţaţi să aibă încredere în ei, să înlăture barierele intervenite în comunicarea cu văzătorii, să transmită semnale pozitive şi să-şi construiască imaginea unor oameni care oferă ceva, nu a unor oameni care cer. La sfârşitul reuniunii virtuale, toţi am rămas cu sentimentul că mai erau multe de relatat, multe de întrebat, multe răspunsuri de dat şi multe practici folositoare de diseminat, însă organizatorii ne-au promis că vor urma în curând alte întâlniri identice, aşa că ne putem declara mulţumiţi. Felicitări prietenilor din Comisia de Tineret pentru această iniţiativă cu adevărat benefică, sper că entuziasmul n-o să-i părăsească niciodată şi că eforturile depuse de ei vor creşte gradul de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii nevăzătorilor.