Întâlnire interfiliale – Bihor, Arad și Caraș-Severin

 / octombrie 12,2026
În perioada 9 – 11 octombrie, reprezentanți ai Asociației Nevăzătorilor Bihor, Asociației Nevăzătorilor Arad și Asociației Nevăzătorilor Timiș – Caraș-Severin, s-au întâlnit la Gârda, județul Alba, pentru a petrece un weekend împreună și a pune bazele unui calendar de activități comune pentru următoarea perioadă.
Astfel, reprezentanții nevăzătorilor din cele 3 filiale, au convenit să înceapă o serie de întâlniri cu membrii lor, și nu numai, pentru a aduce un plus în calitatea vieții nevăzătorilor, a îmbunătății integrarea socială și accesul la activități recreative adaptate nevoilor lor.
Urmează începând cu anul 2027, ca prin rotație, cele 3 filiale ale Asociației Nevăzătorilor din România, să fie gazdele unor întâlniri tematice prin care să răspundă nevoilor și intereselor pe care comunitățile de nevăzători le au.
Ne-am bucurat să putem organiza această întâlnire și să ne reîntâlnim cu colegii din județele învecinate într-un cadru superb de toamnă.
Mulțumim gazdelor noastre de la Pensiunea Onelia pentru eforturile depuse ca nevăzătorii și însoțitorii lor sa se simtă cât mai bine. Mâncarea, cazarea și serviciile, inclusiv cele SPA, au fost la superlativ și pentru asta le suntem recunoscători.
Mai jos aveți reprezentarea în imagini a mini-sejurului nostru minunat!

Leave A Comment

Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Bihor

Date de contact:

Adresă filială

Sari la conținut