Portretul Nevăzătorului 
-Anul nașterii: 1952
-Locul nașterii: Cătun Peștea, Com. Șișterea, Jud. Bihor
-Profesia/Meseria: confecționer perii, cartonaje și metale
-Membru al Asociației Nevăzătorilor din anul 1969
-Care sunt cele mai mari realizări din viața dumneavoastră?
Mi-am întemeiat o familie frumoasă cu doi copii – o fată și un băiat și în pofida bolii oculare am reușit să lucrez la Cooperativa Munca timp de 25 de ani, până la pensionare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am întreținut familia și am achiziționat un apartament unde locuiesc și azi.
După pensionare am urmat un curs de studiu biblic și am realizat că îmi doresc să ajut nevăzătorii aflați în dificultate și copiii nevăzători din centrele de plasament așa că, în anul 1995 am înființat Asociația Creștinilor Nevăzători Prolumina și am scris Biblia în braille și Noul Testament cu majuscule. De asemenea avem și o revistă, Lumina Vieții, care apare lunar cu articole scrise de către nevăzători.
-Ce vă face fericit?
Din nefericire, când copiii mei aveau 6 respectiv 7 ani, am rămas văduv. Dumnezeu ne-a fost alături, iar după 4 ani am întâlnit-o pe Aurica, rămasă și ea văduvă cu un copil. Suntem căsătoriți de 38 de ani și avem împreună 3 copii și 2 nepoți. Familia îmi aduce fericirea cea mai mare și faptul că am reușit să realizăm împreună tot ce ne-am propus.
-O întâmplare haioasă din viață:
Acum câțiva ani am avut de mers cu trenul până la Alba Iulia. L-am întrebat pe controlor când trebuie să cobor, iar el mi-a spus că următoarea oprire este Alba Iulia. Când trenul a oprit am coborât, doar că în loc să fiu la destinație, m-am trezit într-o haltă. Norocul meu a fost că nu după multă vreme a trecut pe-acolo un tren internațional, care cu toate că nu avea oprire în halta respectivă, datorită angajaților gării aceea micuțe, trenul a oprit pentru mine și așa am ajuns într-un final la Alba Iulia.
Am mai pățit în timp ce îmi așteptam soția să iasă dintr-un magazin, să fiu luat la rost de un trecător pentru că nu aveam bastonul la mine. Mi s-a atras atenția să nu circul fără bastonul alb. Tare ne-am mai amuzat când i-am povestit soției.
-Ce sfat aveți pentru nevăzători?
Să nu se blazeze și să nu se lase furați de lucruri inutile, să iasă din casă. Știu, e foarte greu, dar se poate!
Mă doare că suntem tot mai puțini. Aș vrea să fim mai uniți și să înțelegem că trebuie să tragem împreună la aceeași căruță. Să țină de asociație și să îi îndrume și pe alți nevăzători să devină membrii, deoarece aceasta luptă pentru noi și pentru drepturile noastre.
-Ce sfat aveți pentru văzători?
Să nu aibă impresia că nevăzătorii le sunt inferiori din punct de vedere intelectual. Faptul că avem acest handicap nu înseamnă că suntem inferiori din niciun punct de vedere față de oamenii tipici.
Atunci când întâlnesc un nevăzător să nu îl bruscheze. Să îi dea un bună-ziua, să îl întrebe dacă are nevoie de ajutor, unde merge sau dacă așteaptă pe cineva, etc. Cu siguranță nevăzătorul va fi suficient de deschis încât să spună dacă are sau nu nevoie de ajutor.
-Cum vă simțiți în cadrul asociației și ce vă place cel mai mult aici?
Simt că am un sprijin în asociație. Avem numărul de telefon la care putem apela atunci când avem probleme. Dată fiind și situația recentă prin care am trecut cu tăierea pensiilor, asociația a luptat și luptă în continuare cu toate armele pentru a îndrepta această injustiție la adresa tuturor nevăzătorilor.
Cel mai mult îmi place că ne întâlnim săptămânal și că putem colabora, că discutăm în detaliu ce ni se întâmplă.
