Portretul Nevăzătorului – Floarea Știubea

🪪 Portretul Nevăzătorului 🦯

-Nume: Floarea Știubea

-Anul nașterii: 1955

-Locul nașterii: Husasău de Criș, Bihor

-Profesia/Meseria: Confecționer perii, cartonaje și metal

-Membru al Asociației Nevăzătorilor din anul 1971

-Care sunt cele mai mari realizări din viața dumneavoastră?

Cea mai mare realizare este familia mea minunată. Am doi copii, o fată și un băiat, un nepot mare de 16 ani, iar luna trecută am aniversat 50 de ani de căsătorie alături de soțul meu. Sunt foarte mândră de familia mea și de tot ce am realizat împreună în pofida încercărilor grele prin care am trecut.

-Ce vă face fericită?

Muzica mi-a adus o mare bucurie încă din copilărie. Mi-a plăcut foarte mult muzica populară. Pe vremea când lucram la Cooperativa Munca am cântat la stația de amplificare pentru colegii mei, acum îmi face o deosebită plăcere să cânt la biserică.

-O întâmplare haioasă din viață:

Un moment haios dar inedit în același timp a fost momentul căsătoriei. Ne-am căsătorit la 3 zile după ce soțul meu a împlinit 21 de ani, eu aveam 19 ani. Ne-am anunțat familiile că intenționăm să ne căsătorim, dar nu ne-au luat în serios, au spus că suntem prea tineri. Ei bine, noi doi am mers singuri la starea civilă și ne-am căsătorit, iar de atunci au trecut, cum am spus mai sus, 50 de ani.

-Ce sfat aveți pentru nevăzători?

Să fie mai sociabili, să comunice mai mult cu oamenii din jurul lor și nu în ultimul rând, să fie uniți.

-Ce sfat aveți pentru văzători?

Să nu fie atât de indiferenți față de oamenii care au un handicap și față de nevoile lor. Să fie puțin mai empatici și mai deschiși.

-Cum vă simțiți în cadrul asociației și ce vă place cel mai mult aici?

Mă simt foarte bine aici la asociație și vin de fiecare dată cu mare drag. Faptul că sunt membră de 53 de ani vorbește de la sine. Cel mai mult îmi place socializarea.

Leave A Comment

Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Bihor

Date de contact:

Adresă filială

Sari la conținut