Portretul Nevăzătorului
-Nume: Doina Drăgoi, născută Mălan
-Anul nașterii: 1967
-Locul nașterii: Oradea
-Profesia/Meseria: Asistent medical de fizioterapie – maseur
-Membru al Asociației Nevăzătorilor din anul 1984
-Care sunt cele mai mari realizări din viața dumneavoastră?
Cele mai mari realizări sunt familia și meseria.
După ce am terminat liceul m-am angajat la Hotelul Muncel din Băile Felix, unde am profesat cu mare entuziasm, iar apoi m-am căsătorit. Am o fată, Alina, de care sunt foarte mândră.
-Ce vă face fericită?
Pe mine mă face fericită și un simplu zâmbet al omului de lângă mine, găsesc bucurie în orice. Îmi place să călătoresc, să citesc, să ascult muzică.
-O întâmplare haioasă din viață:
Eram la o nuntă, pe o terasă, iar la un moment dat a început să plouă. S-a servit supa, m-am pus să mănânc și mâncam, mâncam si porția mea nu se mai termina. Într-un final am realizat că picura din tavan fix la mine în farfurie. La momentul respectiv am plâns de frustrare, de supărare, dar acum mă amuz copios cu familia când îmi amintesc de acest moment.
-Ce sfat aveți pentru nevăzători?
Să aibă încredere în ei! Știu, este greu, dar când reușești să ajungi încrezător în propria persoană, momentul este eliberator. Să lupte pentru independența lor și să încerce să depindă cât mai puțin de cei din jurul lor. Asta am învățat din timpul școlii când am stat la internat și mi-a prins foarte bine.
-Ce sfat aveți pentru văzători?
Să considere fiecare persoană ca fiind egalul lor, să nu facă diferența între ei, persoanele tipice și persoanele cu handicap, indiferent de dizabilitatea pe care o are persoana respectivă. Să își imagineze că persoana cu dizabilități ar putea să fie cineva din familie sau un prieten foarte apropiat. Oamenii care văd să ne considere și pe noi oameni normali. Și nevăzătorii sunt oameni inteligenți, culți, care au familie, loc de muncă, așadar să fim luați ca atare.
-Cum vă simțiți în cadrul asociației și ce vă place cel mai mult aici?
Mă simt foarte bine aici. Îmi pare rău că nu reușesc să vin atât de des pe cât mi-aș dori pentru că încă lucrez, dar îmi face o deosebită plăcere să particip la socializare. Cu cât sunt mai mulți membrii care participă la activitățile organizate de asociație, cu atât mă simt mai bine și mai în largul meu.
Cel mai mult îmi place cafeaua de la asociație.