Timpul de calitate e cel petrecut împreună!
Sâmbătă și duminică a avut loc Festivalul Mustului în parcul Bălcescu din inima Oradiei.
O trupă de șoc a asociației noastre a avut plăcerea de a trece duminică pe acolo și de a degusta mustul proaspăt și nelipsiții mititei/mici.
În timp ce ne bucurăm de muzica ce îmbrățișa întregul parc, de după nori s-a arătat soarele, chiar dacă toată ziua fusese timid și nu părea să ne mai mângâie cu razele sale. Așa că am făcut ceea ce știm noi mai bine: am petrecut clipe frumoase, am socializat și depănat amintiri și am făcut planuri de viitor, lăsându-ne răsfățati de timpul frumos care parcă era prezent doar pentru noi.
După cum puteți observa din poza de mai jos, la noi e veselie mare când ne întâlnim. De aceea încurajăm cât mai multe persoane să ni se alăture în misiunea de a răspândi zâmbete.